Nu mai astepta, fa-o!

Dacă îți pasă/Apasă

Reading Time: < 1 minute

Mă întreb în ultima vreme de ce unii oameni, nu toţi, fac anumite lucruri doar când le fac şi ceilalţi, şi când există acele ocazii, manifestări predilecte: se face bilanţul de sfârşit de an în ultima zi a anului şi tot atunci se stabilesc noile obiective, se zice un sincer şi călduros „Te iubesc!” mai degrabă în data de 14 februarie decât în altă zi şi lista poate continua. Mie personal mi se pare o prostie sa faci în principal atunci, sau doar atunci. Ce, altădată nu ai acele sentimente în tine? Sau crezi ca nu vor avea valoare dacă le exprimi în altă zi?
Din contră, consider că au chiar mai multă valoare dacă sunt spuse din inimă, mai des, şi în cu totul alte momente, nu expres în acele ocazii. La fel, daca simţi nevoia să faci ceva, nu mai aştepta tot felul de momente, care simţi tu că ar fi propice, şi cele mai bune pentru a face/spune ce vrei tu. Cel mai bun moment e cel actual, în care simţi tu imperios nevoia. Dacă tot aştepţi un moment ideal, acela nu va veni niciodată, căci el nu există. Noi ne creăm momentele potrivite, căci noi facem ca lucrurile să se întâmple.Noi ne creăm lumea, şi universul din jurul ei. Noi suntem proprii scriitori, regizori,al lumii noastre, ce vrei tu să fii, ce meserie/rol îţi place, dar ia-ţi unul care e în poziţia de a da ordine, nu de a sluji.
Voi, cum faceţi? Aşteptaţi să vină 14 februarie ca să spuneţi „Te iubesc!”iubitei? Aşteptaţi să vină ceva moment anume ca să faceţi ceva schimbare în viaţa voastră?

Dacă chiar e nevoie de schimbare, nu mai aştepta nimic, nu aştepta suferinţa, căci atunci va fi prea târziu. Nu mai aştepta, fă-o!


Dacă îți pasă/Apasă

6 thoughts on “Nu mai astepta, fa-o!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *