The brass teapot( Minunea dragostei)- sau cum te influențează banii

Dacă îți pasă/Apasă

Reading Time: 2 minutes

Am dat peste acest film întâmplător, printr-un video despre asiatici de pe facebook. Am căutat filmul, l-am vizionat și mi-a plăcut foarte mult.

Ce ai face dacă suferind tu sau ceilalți, ai primi bani? Bani din cer, de undeva, dintr-un ceainic să zicem.

Aceasta e premisa de la care pleacă filmul, una mai ciudată, creativă și interesantă, pe care nu îmi amintesc să o fi văzut până la acest film.

2 americani obișnuiți, care o duc de pe o zi pe alta, ea fără loc de muncă, iar el un loc de muncă prost plătit, în care se chinuie. La un moment dat, dau de un anticariat de pe marginea drumului de unde ea fură un ceainic aurit.

Acțiunea începe să se precipite atât în rândul prietenil( mai bogați sau mai săraci) familiei, rudelor evreiești ale proprietarei anticariatului, proprietarului unde stăteau în chirie, unui chinez apărut din senin și lumii în general când ei încep să facă bani prin ceaininc provocându-și lor suferință și celorlalți.

Filmul ne arată cam ce am face toți dacă am avea atâția bani câți încep să aibă ei, să ne neglijăm unii prieteni că ei sunt săraci, să ajungem superificiali, să conteze mai mult banii decât prieteniile, să dorim compania celor cu bani și să fim avizi după mai mult.

Filmul de pe la minutul 30 aproximativ începe să fie foarte dinamic, ei fiind asaltați de hoți( nepoții evrei ai proprietarei anticariatului), de fostul proprietar unde stăteau în chirie și tot felul de întâmplări.

Ideea e că e nevoie să fii smerit și să ai o atitudine de mulțumire și atunci când ai puțin, căci astfel, când vei primi mult mai mult decât poți duce.

Totul se termină cu bine, când ei dau ceainicul unui chinez, care îl aruncă în mare( sper că totuși veți viziona filmul).

Trailerul filmului

Sursa imaginii

Teapot

Dacă îți pasă/Apasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *