Fotoreportaj revoluția din Cluj-30 de ani

Dacă îți pasă/Apasă

Reading Time: 3 minutes

Acum 30 de ani, în mai multe orașe din țară, București, Timișoara, Cluj, Craiova, lumea a ieșit în stradă. Evenimentele din București și Timișoara au fost cele declanșatoare ale sfârșitului regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.

În Cluj are loc în această perioadă în centru, pe strada Eroilor un foarte frumos fotoreportaj, o expoziție dedicată celor care au murit la Cluj în acea perioadă, expoziție intitulată sugestiv ”VOM MURI ȘI VOM FI LIBERI!Martiri ai Revoluției de la Cluj”

Dacă clădirile ar putea vorbi, ar zice povestea acelor oameni care au murit atunci. Ar zice câtă durere există și câtă suferință s-a provocat. Atâția copii rămași fără părinți, și părinți rămași fără copii!

Nu se știe cu precizie cine a tras, prea puțini vinovați au fost închiși și responsabilii de dat ordine să se tragă în populație au rămas liberi, din nefericire. Deplâng această tragedie și eveniment chinuitor din istoria poporului român, dar sper și mă rog să ne fi învățat lecția ca și popor., deși Hegel spunea următoarele de mai jos.

Ceea ce experienţa şi istoria ne învaţă e aceasta – faptul că naţiunile şi guvernele n-au învăţat niciodată nimic din istorie şi nici n-au acţionat conform unor lecţii pe care le-ar fi putut extrage din aceasta.

Dați un like, un share, un comentariu, o distribuire la blog!


Dacă îți pasă/Apasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *